Să trăim ca-n Europa!

Primul Forum mass-media din R. Moldova, la Chișinău

Primul Forum mass-media din R. Moldova, la Chișinău

27/10/2015
|
0 Comments
|

Peste 150 de jurnaliști, editori, manageri media, alţi reprezentanţi ai instituţiilor de presă din ţară participă la primul Forum mass-media din R. Moldova care se desfășoară astăzi, 27 octombrie, la Palatul Republicii din Chişinău.

La Forum participă şi reprezentanţi ai autorităţilor statului, ai unor ambasade şi reprezentanţe străine, fundaţii şi organizaţii internaţionale. Forumul este organizat în premieră de Consiliul de Presă din Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Asociaţia Presei Electronice (APEL) și Centrul Tânărului Jurnalist (CTJM). Participanţii la Forum dezbat problemele de care se ciocneşte comunitatea jurnalistică moldovenească, și propun potenţiale soluţii, elaborând „foaia de parcurs” pentru autorităţi în scopul creării şi consolidării unui climat de concurenţă loială şi independenţă editorială a instituţiilor mass-media. Experţii organizaţiilor neguvernamentale vor prezenta informaţii privind mersul reformelor în domeniul mass-media, impactul concentrării asupra independenței și profesionalismului jurnaliştilor, soluţiile durabile pentru asigurarea pluralismului mediatic.

De asemenea, în cadrul Forumului, vor avea loc şase ateliere, ţinute de experţi naţionali, la cele mai stringente teme pentru instituţiile mass-media: „Dezvoltarea audiovizualului autohton: factori de influenţă”, „Mass-media din Moldova, între informare şi manipulare”, „Piaţa publicităţii media: reglementări şi concurenţă”, „Presa online: vizualizări vs informare onestă şi responsabilă”, „Distribuţia presei scrise: probleme şi potenţiale soluţii” şi „Formarea profesională a jurnaliştilor în Moldova”.

Miercuri, 28 octombrie 2015, în ziua a doua a Forumului mass-media, vor avea loc trei master-classuri ale unor experţi din străinătate. Astfel, Yuri Goligorsky, fost editor-șef al Serviciului mondial BBC, le va povesti participanţilor despre elementele indispensabile pentru funcţionarea unui bun serviciu de ştiri; Tatiana Repkova, fondatoarea şi directoarea Reţelei globale online „Media Managers Club”, va ţine un master-class despre noile modele de business în mass-media şi posibilitatea de a obţine noi surse de venituri, iar Ştefan Voinea, directorul general al companiei „Media Sud” din România, va relata despre monetizarea informaţiei în era digitală în baza experienţei publicaţiei „Gazetei de Sud” din Craiova.

În ultima sesiune a Forumului mass-media 2015 vor fi prezentate concluziile atelierelor, examinate şi adoptate Rezoluţia şi „foaia de parcurs” pentru autorităţi.

Desfăşurarea Forumului mass-media din R. Moldova este finanţată de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova şi co-finanţată de Consiliul Europei și Fundația Est-Europeană din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.

Sursa: zgd.md