Să trăim ca-n Europa!

FMI NU va negocia un nou memorandum cu Republica Moldova

FMI NU va negocia un nou memorandum cu Republica Moldova

22/09/2015
|
0 Comments
|

Misiunea FMI, în frunte cu Ivanna Vladkova-Hollar, nu va negocia un nou memorandum cu R. Moldova. Reprezentanții FMI, care au sosit astăzi la Chișinău, au sugerat că au întrerupt negocierile în legătură cu demisia administrației BNM. „Misiunea FMI nu și-a anulat vizita, deoarece în momentul anunțării demisiei delegația se afla deja în zbor”, au dat explicații reprezentanți ai FMI.
„Misiunea va face o vizită în R. Moldova între 22 septembrie și 6 octombrie 2015”, se spune în comunicatul de presă al delegației FMI în R. Moldova, citat de newsmaker.md.
Reprezentantul permanent al FMI în R. Moldova, Аrmine Haceatrean, a informat opinia publică că această vizită va fi de natură post-monitorizare, în conformitate cu art. IV al acordului FMI – „pregătiri pentru consultări periodice pentru anul 2015”.
În conformitate cu art. IV al acordului FMI, au loc consultări anuale bilaterale cu toate țările-membre. Misiunea FMI sosește în țară pentru a colecta date cu privire la situația economică și financiară și a discuta cu autoritățile despre progresul economic și cu privire la politicile care ar putea sta la baza unui program susținut de FMI.
La întoarcerea la sediul central al FMI, delegația emite un document de bază care este prezentat Comitetului executiv al FMI.
În plus, potrivit declarațiilor, misiunea „va discuta despre politicile care ar putea sta la baza programului, susținut de FMI”.
Programul anterior, care includea trei ani de colaborare a R. Moldova cu FMI, a demarat la 29 ianuarie 2010 și s-a încheiat în aprilie 2013. Acesta oferea sprijin financiar în volum de 369,6 mln. de drepturi speciale de împrumut (DSÎ), ceea ce presupunea la acel moment 570 mln. de dolari. Din aceștia, R. Moldova a primit 320 mln. DSÎ sau aproximativ 490 mln. de dolari.
Ultima tranșă, de 76 de milioane de dolari, nu a fost transmisă din cauza nemulțumirii FMI față de cheltuielile sociale prea ridicate și a deficitului bugetar înalt.
Banii FMI, de regulă, sunt transmiși pentru menținerea rezervelor valutare ale țării.
Autoritățile R. Moldova au încercat deja să poarte negocieri cu FMI cu privire la un nou program în ianuarie 2014, însă fără niciun rezultat. Misiunea FMI a părăsit atunci republica, fără a ajunge la o înțelegere cu autoritățile moldovenești. Problema principală – perioada preelectorală și nedorința guvernului de a promova, la acel moment, măsurile nepopulare pe care insista FMI. Atunci se dorea semnarea unui memorandum de colaborare pentru 15 luni.
Următoarele negocieri trebuiau să înceapă pe 17 iunie 2015, dar, în legătură cu demisia prim-ministrului Chiril Gaburici, vizita misiunii FMI a fost anulată.
Vă amintim că, ieri, în ajunul vizitei misiunii FMI în R. Moldova, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, și primul său adjunct, Marin Moloșag, au demisionat.
Drăguțanu a precizat totuși că aceasta nu înseamnă anularea discuțiilor cu misiunea FMI și că el va purta negocieri cu delegația Fondului.
Prim-ministrul Valeriu Streleț, la rândul său, și-a exprimat temerea că demisionarea administrației BNM poate influența asupra negocierilor cu FMI. „Dar sperăm că negocierile vor avea succes și aceasta va conduce la normalizarea situației financiare din țară”, a spus Streleț.
Sursa: ziarulnational.md