Să trăim ca-n Europa!

Consiliul Europei: Republica Moldova nu a prezentat suficiente garanții privind incriminarea corupției

Consiliul Europei: Republica Moldova nu a prezentat suficiente garanții privind incriminarea corupției

04/04/2015
|
Comments off
|

Grupul de state împotriva corupției (GRECO) din cadrul Consiliului Europei a publicat  un raport de evaluare a măsurilor luate de autoritățile din Republica Moldova privind implementarea recomandărilor  pentru asigurarea  transparenței finanțării politice și incriminarea corupției. In raport se spune,  că  din cele 27 de recomandări autoritățile de la Chișinau au pus în aplicare într-un mod satisfăcător 7, iar alte  zece – doar parțial.

În urma reformei legislative, care a fost deja prezentată în Raportul de conformitate, autoritățile moldovenești au organizat traininguri suplimentare de instruire și de sensibilizare,  care vizează autoritățile ce sunt responsabile de supravegherea aplicării legislației, precum și Curtea Supremă de Justiție, care  a elaborat o recomandare și un proiect de decizie explicativă cu privire la aplicarea corectă, standardizată a legislației anti-corupție.  Acest proiect conține, de asemenea explicații și clarificări cu privire la scutirea de pedeapsă  a persoanelor ce au comis o corupere activă, dar au recunoscut această infracțiune în fața autorităților responsabile de aplicare a legislației”, înainte ca acestea să  afle de existența lor. Cu toate acestea, GRECO nu este convins că autoritățile de la Chișinau au prezentat suficiente garanții privind  prevenirea  utilizării abuzive  a acestor acțiuni de  apărare și invită din nou guvernarea să-și intensifice eforturile în acest sens.

În ceea ce privește transparența finanțării partidelor, GRECO salută faptul că legea privind  modificarea și completarea instrumentelor legislative”, prin proiectul prezentat de Comisia Electorală Centrală și aprobat de Guvern și de Parlament, a fost modificată ținănd cont de observațiile GRECO. Consiliul Europei este în așteptarea versiunii  finale a legii, cât mai curând posibil,  în vederea evaluării  ei privind conformitatea normelor stabilite.

GRECO solicită autorităților moldovene să prezinte informații suplimentare cu privire la punerea în aplicare a recomandărilor în curs până la 31 decembrie 2015.

Aici puteți vedea Raportul GRECO integral: http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/greco/evaluations/round3/2nd%20RC3/Greco%20RC3(2015)3_Moldova_2ndRC_EN.pdf