Programul Compact, implementat în ultimii cinci ani în Republica Moldova, s-a finalizat la 1 septembrie curent. Din contul grantului de 262 milioane de dolari au fost reabilitaţi aproape o sută de kilometri de drum naţional şi zece sisteme de irigare pentru o suprafață de 15 mii hectare de teren agricol. Însă, cu toate că misiunea programului a fost îndeplinită cu succes, Moldova nu va beneficia, deocamdată, de un al doilea Program Compact.
La 3 septembrie curent Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) și Corporația Provocările Mileniului (CPM) au anunțat finalizarea Programului Compact al Guvernului SUA, realizat în perioada 1 septembrie 2010 – 1 septembrie 2015. Scopul major al Programului Compact a fost de a contribui la creșterea economică a ţării noastre, prin realizarea investițiilor în renovarea drumului Sărăteni-Soroca și susținerea tranziției la agricultura performantă.
Ce s-a construit în cinci ani
Potrivit Valentinei Badrajan, director executiv al FPM Moldova, până la 1 septembrie 2015 au fost realizate toate activitățile planificate prevăzute de program, care a avut un termen fix de cinci ani. Printre rezultatele Programului Compact se numără renovarea drumului Sărăteni-Soroca de 96 de km, dotat cu o infrastructură modernă, care a contribuit la reducerea timpului de deplasare, a sporit gradul de confort și securitate a călătorilor și pietonilor. Totodată, au fost reconstruiți circa 20 de km de drumuri locale în cele 14 localități situate de-a lungul traseului, au fost construite două poduri și renovate alte 13, au fost iluminați circa 20 de km de drum, construiți 22 de km de trotuare etc.
„Programul Compact a dat dovadă de transparență totală și respectarea normelor antifraudă, auditul internațional nu a depistat nici o încălcare. Drumul Sărăteni-Soroca este cel mai bun din ţară, iar unii europeni afirmă că nici ei nu au drumuri așa de calitative. Sper că acest drum va fi menținut în continuare”, a declarat Valentina Badrajan. Directorul FPM Moldova a precizat că, la finanţarea proiectului, o precondiţie a Corporaţiei a fost acordarea ulterioară a suficiente fonduri pentru ca drumurile să fie menţinute în stare bună în următorii 25-30 de ani.
Al doilea proiect realizat în cadrul Programului Compact ţine de tranziţia la agricultura performantă, în acest scop fiind investite 80 de milioane de dolari, pentru reconstrucția a zece sisteme de irigare – primele sisteme renovate în ultimii 30 ani. Sistemele vor permite irigarea a circa 12 mii de hectare, suprafaţa putând fi extinsă până la 15 mii de hectare din contul investițiilor private. De asemenea, pentru a gestiona sistemele reconstruite, au fost create zece Asociații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigare (AUAI), ce întrunesc peste 6000 de fermieri.
Valentina Badrajan a menţionat că în prezent companiile de construcţie trebuie să mai execute lucrări minore de amenajare a staţiilor de pompare, iar din economiile făcute se construiesc drumurile de acces la staţiile de pompare.
De menţionat că, în contextul reabilitării drumului Sărăteni – Soroca şi renovării sistemelor de irigare, au fost făcute şi o serie de modificări legislative. „Vechiul Cod al Apelor a fost înlocuit cu Legea Apelor, a fost instituit ghişeul unic pentru eliberarea autorizaţiei utilizatorului de apă, a fost reformat Fondul Rutier ş. a.”, a precizat Badrajan.
Investiţii de peste 12 mil. dolari în infrastructura post-recoltare
Pentru a susține fermierii în adoptarea tehnologiilor noi de cultivare, prelucrare, păstrare a produselor agricole și accesarea noilor piețe de desfacere, Programul Compact a acordat credite în valoare de circa 12, 3 milioane dolari, investiți în infrastructura post-recoltare.
Totodată, au fost vândute în rate echipamente de irigare și alte echipamente conexe activităților agricole în valoare de peste 4,2 milioane dolari, fiind oferite și instruiri tematice fermierilor din toată țara.
FPM Moldova va fi reorganizat
Deşi implementarea programului Compact s-a încheiat, Corporaţia Provocările Mileniului nu pleacă din Moldova. Potrivit Valentinei Badrajan, CPM și Guvernul RM au convenit să continue acordarea ajutorului pentru reabilitarea sistemelor de irigare, reformarea sectorului de irigare și consolidarea capacităților AUAI de a gestiona eficient sistemele modernizate.
Valentina Badrajan a remarcat necesitatea intervenţiilor la sistemele de irigare Chircani-Zârneşti şi Cahul, unde deseori sunt inundate terenurile agricole.
„FPM Moldova va fi reorganizat într-o entitate care va acorda ulterior suport fermierilor din contul mijloacelor financiare din fondul de refinanțare format ca urmare a rambursării creditelor Compact de către antreprenorii agricoli”.
Fondul Provocările Mileniului Moldova va activa până în decembrie 2015, iar evaluarea impactului programului va dura până în anul 2021.
Unul dintre cele mai de succes programe
Leslie McCuaig, directorul rezident de țară al CPM, a declarat că Programul Compact al Guvernului SUA a constituit o investiție în viitorul Republicii Moldova, care nu este posibil fără o infrastructură rutieră modernă și agricultură performantă.
„Compact Moldova este considerat printre programele de succes finanțate de CPM, iar realizarea reușită a Programului se datorează atât echipei FPM Moldova, cât și parteneriatului cu autoritățile publice centrale și locale, societatea civilă și mass-media”, a accentuat Leslie McCuaig.
Eradicarea corupţiei, principala condiţie pentru a beneficia de un al doilea program
Implementarea eficientă a primului program este unul dintre criteriile de bază la acordarea unui al doilea Program Compact, însă în cazul Republicii Moldova succesul a fost umbrit de restanţele ce ţin de combaterea corupţiei.
„Moldova trebuie să corespundă la 20 de criterii. Unul dintre ele se referă la combaterea corupţiei. La accesarea primului program eram în grupul ţărilor cu venit jos şi indicatorul controlul corupţiei corespundea limitei, acum însă am trecut în grupul ţărilor cu venit mediu şi nu mai corespundem condiţiilor”, a spus Valentina Badrajan.
„Dacă Guvernul Republicii Moldova își va asuma implementarea reformelor necesare pentru a stopa corupția la diferite nivele și va atinge un progres considerabil, care va fi atestat de indicatorii organizațiilor internaționale, va exista posibilitatea de a negocia desfășurarea altor programe”, a declarat Leslie McCuaig, directorul rezident de țară al Corporației Provocările Mileniului.
Sursa: eco.md