Un procuror român, cu experienţă la DNA, va veni în Republica Moldova ca să facă ordine în justiţie, să asiste instituţiile naţionale din domeniu, să examineze dosarele de rezonanţă şi chiar să le reexamineze pe unele, a anunțat, joi, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, relatează Jurnal de Chișinău.
”Nu mai este un secret pentru nimeni cât de dezamăgiţi sunt cetăţenii acestei ţări de situaţia din justiţie. În acest sens, vreau să fac un anunţ. Săptămâna viitoare, pe 15 septembrie, în R. Moldova vine un procuror din România, cu experienţa DNA, care va sta alături de ai noştri, va examina dosare de rezonanţă, le va revizui pe unele. S-a tot vorbit că DNA trebuie să treacă Prutul. Putem spune că o primă rândunică va veni săptămâna viitoare”, a afirmat Candu, într-o conferință de presă.
”Noi putem vorbi mult despre demisii la nivel de conducere, dar dacă nu schimbăm sistemul n-avem nicio şansă”, a spus președintele Parlamentului.
Andrian Candu a precizat că selecţia va fi făcută de Uniunea Europeană, iar procurorul vine ”pe dimensiunea luptei împotriva corupţiei”
”Nu cunosc detalii, nume şi profil. Mai multe vom putea spune săptămâna viitoare”, a mai spus preşedintele Parlamentului.
Sursa: euroactiv.ro